Ajuns la 31 de ani, despre apărător s-a scris că e în atenția arabilor, dar și al unor formații din MLS, care îl ademenesc cu un salariu regesc. Chiar și așa, Lahm nu are vreo intenție de a părăsi trupa lui Guardiola, dorind să rămână până în momentul retragerii la cel mai înalt nivel.
„Contractul meu cu Bayern expiră în 2018. Voi avea atunci 34 de ani și cred că va fi momentul oportun să îmi închei cariera. Nu mă văd transferându-mă în Qatar sau SUA. Vreau să agăț ghetele în cui când voi fi încă la nivel maxim„, a spus Lahm, pentru sursa citată.
Câștigător al Ligii Campionilor cu Bayern în 2013, fundașul visează la dublă, iar actualul sezon reprezintă prilejul ideal ca acest deziderat să fie bifat. Bavarezii formează un grup extrem de puternic, ajuns la maturitate, iar Guardiola știe întotdeauna să îi motiveze, indiferent de cât de multe trofee câștigă.
„Îmi doresc să mai câștig o Ligă a Campionilor cu Bayern. E cel mai mare obiectiv care mi-a rămas și am mare încredere că putem cuceri trofeul încă din acest sezon„, a mai spus fundașul german, nu înainte de a identifica și principalele adversare în cursa spre Berlin: „Real Madrid, Chelsea și Barcelona sunt cele mai periculoase. PSG? Să îi vedem în fața lui Chelsea. Au pregresat an de an, dar va trebui să așteptăm înainte să îi încadrăm printre marii favoriți în Champions League„.
20 de ani are Lahm la Bayern. După șase ani petrecuți la grupele de copii și juniori, din 2002 el a devenit o prezență constantă în primul „11” al trupei de pe Allianz Arena
18 trofee a cucerit Lahm cu Bayern, cel mai important fiind Liga Campionilor din 2013. La nivel de națională, a câștigat Campionatul Mondial în 2014 și a jucat o finală de Euro (2008)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER